Povestea lui Sorin http://www.soringologan.com/

TREBUIE SĂ STRÂNGEM BANII PENTRU SORIN ÎN MAXIM 2 LUNI !!! AJUTAŢI-NE ACUM! MAI TÂRZIU DE 2 LUNI POATE FI PREA TÂRZIU!

POVESTEA LUI SORIN LA ŞTIRILE PRO-TV

ACUM SORIN ARE SI UN SITE.http://www.soringologan.com/

Dragii mei,

Fratele meu este acasă acum, este lângă mine. Observ pe zi ce trece că este un copil foarte puternic deşi, din cauza durerilor îmi spune că nu mai rezistă.

În acele momente iau icoana şi facem o rugaciune amândoi. După rugăciune se mai linişteşte puţin... Îl doare inima, nu mai suportă pe nimeni în jurul lui, în momentul când îi e rău. Nu suportă să-l mângâi sau să-l pupi, trebuie să-l anunţi înainte... este foarte dureros.

Povestea lui Sorin

Niciodată nu mi-am închipuit că o să apar într-o astfel de ipostază... Niciodată nu am simţit o greutate atât de mare pe umeri şi nu am crezut că într-o zi voi vedea o singură persoană în faţa mea, în visele mele... Niciodată nu mi-am imaginat că pot avea o aşa mare responsabilitate, o responsabilitate de care depinde viaţa fratelui meu. De 2 luni mă trezesc tristă în fiecare dimineaţă, după doar cateva ore de odihnă, dar cred că aş rezista toată viaţa în ritmul astă pentru frăţiorul meu. Zâmbesc atunci când vorbesc la telefon cu el şi îmi dă veşti bune.

Viaţa fratelui meu, Gologan Sorin, „So” cum îi spunem noi, este în joc. Se apropie cu paşi grăbiţi ziua lui de naştere, 8 martie, când va împlini 14 ani. Un copil dorit, adus pe lume după mii de rugăminţi şi gesturi copilăreşti făcute de mine, care au avut rezultat. De când a fost adus pe lume a fost centul universului meu, în primele zile nu mă puteam desprinde de el, îl ţineam în braţe ore în şir.

Pot spune că în primii ani majoritatea timpului l-a petrecut cu mine. Anii au trecut atât de repede încât nici nu am realizat că s-au petrecut multe lucruri frumoase, lucruri cărora nu le dădeam importanţă, căci la rândul meu eram un copil trăindu-şi copilăria. Acum realizez mult mai multe, acum îmi dau seama că puteam să fac şi mai multe. Fotbalul i-a trezit pasiunea; l-am înscris la Clubul Sportiv Municipal Codlea de la vârsta de 8 ani şi a jucat până la sfârşitul anului 2009 când a început să se simtă rău...

În data de 10 ianuarie 2010 a fost internat la Spitalul Municipal Codlea, având dureri foarte mari în zona lombară. El a mai fost internat în spital în ultimii 2 ani, dar doctorii de aici au zis că are scolioză, pietre şi nisip la rinichi... Pe 12 ianuarie a paralizat şi a fost trimis de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov unde i s-a făcut un set de analize, printre care şi un RMN. Doctorii i-au pus diagnosticul de neurofibromatoză tip 1, tumoare paravertebrală şi intracanulară, paraplegie completă. La acel moment ni s-a explicat că tumoarea apasă pe nişte nervi şi de aceea nu-şi mai simţea picioarele. Credeam că totul se va rezolva printr-o operaţie, care însă nu s-a putut efectua la Braşov, deoarece tumoarea era foarte extinsă, aşa că l-au trimis la Spitalul Baltazar din Bucureşti. Pe tot parcursul internării i s-au administrat calmante şi relaxante (tramadol, dexa, ketonal, tilenon).

La Baltazar am fost de acord să-i facă biopsia pentru a ne arăta exact de ce natură e tumoarea. Pe 5 februarie anul acesta a venit rezultatul: NEUROBLASTOM TORACIC, o formă rară de cancer, foarte gravă, care evoluează foarte rapid şi îi atacă pe zi ce trece corpul şi mintea, pentru că această tumoare lucrează şi pe sistemul nervos: se enervează din orice şi nu suportă prea multe. A început imediat tratamentul cu citostatice. Am căutat disperată detalii care m-ar putea ajuta, însă cu cât căutam mai mult, cu atât eram mai agitată, pentru că îmi dădeam seama că viaţa lui atârnă de un fir de aţă. Cu ajutorul bunului Dumnezeu am aflat de Institutul Gustave Roussy, cea mai veche clinică de oncologie din Europa, care este specializată pe tumorile solide. Clinica dispune de aparate de ultimă generaţie şi de o gamă diversificată de tratamente pentru această formă de cancer. Am luat legătura cu părinţii copiilor care au fost trataţi acolo şi într-adevăr au fost salvaţi. Au îndurat multe, dar au trecut peste nepăsarea unora zâmbind, doar pentru şansa copilului lor.

Am fost cu el la spital atunci când mama mea a plecat la Bucureşti ca să vorbească cu doctorii. Două zile am stat cu el... Nu ştiam cum să-mi ascund lacrimile, cum să-i aduc un zâmbet pe buze. Într-o dimineaţă l-am pus în cărucior şi l-am scos din salon să se poată uita pe geam. Stătea şi se uita cu ochişorii în lacrimi şi mă întreba de ce i se întâmplă lucrurile astea, că el ar trebui să fie afară, să joace fotbal... În fiecare zi se roagă lui Dumnezeu să se facă bine. Am simţit că se rupe o parte din mine în momentul în care a trebuit să ne despărţim, când trebuia să plece la Bucureşti. Mă gândeam că nu o să-l mai văd o perioadă lungă de timp, îmi făceam griji că o să-i fie rău, că nu pot să-i alin durerea decât prin câteva vorbe la telefon. Mii de lacrimi curgeau pe faţa noastră fără a putea să le controlăm, oricât de mult ne-am fi străduit. Şi a plecat... A trecut aproape o lună, dar dorinţa mea de a-l vedea este foarte mare, creşte pe zi ce trece şi cred că în curând voi fi lângă el...

Am realizat acest blog pentru a strânge banii necesari tratamentului, pentru a-i salva viaţa, fiindcă nu vrem să-l vedem cum se stinge în faţa noastră. Sorin s-a maturizat mult prea devreme înainte să cunoască sensul vieţii şi cel al copilăriei... Ştie că suferă de o boala destul de gravă, dar am avut grijă sa îi explic că ea poate fi tratată...mă întreabă de fiecare dată: când o să mă fac bine? Încerc cu ultimele puteri să-i explic că investigaţiile durează, trebuie făcute cu atenţie ca totul să iasă bine...

În acest moment el este diagnosticat cum am mai spus, cu NEUROBLASTOM TORACIC şi aşteptăm analiza care să confirme sau să infirme existenţa metastazei osoase (adică dacă îi sunt afectate şi oasele). Eu sper din tot sufletul şi mă rog lui Dumnezeu ca rezultatul să fie unul negativ pentru că asta ar complica mult situaţia...
Există multe alte investigaţii care se pot face, dar nu la noi în ţară, investigaţii care pot spune multe despre această boală.

COEFICIENTUL NMYC - acest coeficient arată de exemplu cât de agresivă este această formă de cancer şi cât de repede poate recidiva...este o analiză foarte importantă: dacă acest coeficient este pozitiv este grav, în cazul acesta el ar trebui să stea într-o cameră sterilă care îl protejează de eventualele infecţii, ce ar putea fi fatale. Niciun spital din România nu poate realiza această analiză.

MIBG este o analiză esenţială, se măsoară cu un aparat pe care teoretic România îl are... Ceea ce vă pot spune sigur este că fratele meu are mult mai multe şanse la Clinica Gustave Roussz din Villejuif, Franţa.

Tratamentul începe de la 165.000 de euro, însă depinde şi de cum reacţionează corpul lui, deoarece cu cât este mai lungă durata
tratamentului cu atât costurile vor creşte. De asemenea, boala este una imprevizibilă care evoluează în funcţie de organismul fiecărui pacient, astfel că tratamentul se poate schimba în orice moment, iar această modificare de tratament, poate genera
noi costuri.






Ştiu că este 165.000 de euro este o sumă foarte mare şi că e ca această sumă e posibil să crească, ştiu că ne va fi greu, suntem conştienţi că vom fi umiliţi, mai ales că pentru plecarea în Franţa avem nevoie şi de obţinerea unui formular E 112, care se obţine foarte greu, dar mai ştiu că nu este imposibil. Dumnezeu face minuni, Dumnezeu te „ridică” când nu te aştepţi.

Doamne ajută!


Orice efort contează, oricât de mic.

DACĂ DORIŢI SA NE AJUTAŢI ŞI NU O PUTEŢI FACE MATERIAL, MĂCAR POPULARIZAŢI LINK-UL CU ŞTIREA, SITE-UL ORI BLOGUL

Cristina Gologan